|
1873, Arizona. Un străin (Craig) care şi-a pierdut memoria şi nu-şi mai
aduce aminte nimic legat de trecutul său ajunge, în rătăcirile lui, în
Absolution, un orăşel din mijlocul deşertului. Singurul indiciu legat de
trecutul său este o cătuşă pe care o are legată la o mână. Va descoperi
rapid că locuitorii din Absolution sunt foarte ostili cu orice străin
şi că nimeni nu face vreo mişcare fără ordinul temutului colonel
Dolarhyde (Ford). Este un oraş care îşi duce existenţa în frică. Dar
Absolution este pe cale să trăiască o frică pe care nu va avea cum s-o
înţeleagă în ziua când oraşul va fi atacat de prădători veniţi din
spaţiu. Mişcându-se extrem de rapid şi aruncând cu fascicule de lumini
orbitoare, invadatorii încep să răpească unul câte unul locuitorii
orăşelului. Va fi cea mai grea înfruntare pe care oraşul a trăit-o
vreodată. Se pare că singura speranţă de salvare este acum străinul
pe care la început l-au respins cu toţii. Pe măsură ce pistolarul începe
să-şi aducă aminte cine e şi pe unde a umblat până acum, îşi dă seama
că deţine un secret care ar putea fi singura şansă a oraşului de a lupta
împotriva monştrilor extratereştri. Cu ajutorul misterioasei Ella
(Olivia Wilde), străinul organizează un grup de acţiune din care fac
parte cei care îi stăteau împotrivă înainte de invazie - orăşeni,
Dolarhyde şi băieţii lui, proscrişi şi războinici apaşi. Strâns uniţi
împotriva unui inamic comun, aceştia se pregătesc pentru un tur de
forţă epocal, totul cu un singur scop: supravieţuirea. FARA SUBTITRARE
|
Varianta 1
Varianta 2
Varianta 3
|